Când bolnavii nu au nimic cu care să-şi ocupe timpul şi care să le capteze atenţia, gândurile li se fixează asupra lor înşile şi devin morbizi şi iritabili. De multe ori, se hrănesc cu sentimentele lor sumbre, până când ajung să creadă că se află într-o stare mult mai rea decât sunt în realitate şi că sunt complet incapabili să facă ceva. {DV 239.1} În toate aceste cazuri, exerciţiul fizic bine direcţionat se va dovedi un remediu eficient. În unele cazuri, este indispensabil în procesul de însănătoşire. Voinţa se pune în mişcare o dată cu munca fizică. Şi ceea ce au nevoie aceşti invalizi este să-şi trezească voinţa. Când voinţa este adormită, imaginaţia devine aberantă şi este cu neputinţă să te împotriveşti bolii. {DV 239.2}

Experienţele făcute pe animale au arătat că animalele cărora li s-au implantat electrozi în centrii plăcerii, s-au autostimulat până la epuizare. Acest sistem, al cărui mediator principal este dopamina, este implicat în reacţia de dependenţă, nu numai faţă de droguri, ci şi faţă de sex şi pornografie.

Pentru aceia care doresc să-şi recâştige sau să-şi păstreze sănătatea, există o lecţie în cuvintele din textul biblic care spune: „Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.” (Efeseni 5, 18.) Nu prin senzaţii tari sau uitarea produsă de stimulenţi nefireşti sau nesănătoşi, nu prin îngăduirea poftelor sau pasiunilor inferioare se va găsi adevărata vindecare sau înviorare pentru corp sau suflet. Printre cei bolnavi, se găsesc mulţi care sunt fără Dumnezeu şi fără nădejde. Ei suferă de pe urma dorinţelor neîmplinite, pasiunilor desfrânate şi a condamnării venite din partea propriilor lor conştiinţe; ei îşi pierd echilibrul în viaţa aceasta şi nu au nici o speranţă în viaţa viitoare. Cei care îngrijesc de bolnavi să nu spere că îi vor ajuta pe aceşti pacienţi îngăduindu-le plăceri frivole, emoţionante. Acestea au fost blestemul vieţii lor. Sufletul însetat şi înfometat va continua să înseteze şi să flămânzească atâta vreme cât caută să găsească satisfacţie în aceste lucruri. Cei care beau din izvorul plăcerii egoiste sunt amăgiţi. Ei confundă râsetele cu tăria, iar când euforia încetează, inspiraţia lor ia sfârşit şi ei rămân pradă nemulţumirii şi disperării. {DV 246.2}