Cuvinte de suflet

Here is the Music Player. You need to installl flash player to show this cool thing!

Reflecțiile mele

Featuring Top 6/11 of Reflecțiile mele

citește

Orlando di Lasso

Here is the Music Player. You need to installl flash player to show this cool thing!

Citat favorit

Există pentru noi un lucru mai bun în care să ne angajăm decât în controlul omului de către om. Medicul ar trebui să educe poporul să-şi întoarcă privirile de la omenesc la dumnezeiesc. În loc să-i înveţe pe cei bolnavi să depindă de fiinţele umane pentru vindecarea sufletului şi trupului, el ar trebui să-i îndrume către Acela care-i poate mântui în chip desăvârşit pe toţi cei ce vin la El. El, care a făcut mintea omului, ştie care este nevoia minţii. Numai Dumnezeu este Acela care poate tămădui.

Înregistrările mele

Vlad Ardeiaș

Conferinta 'Pornografia

Virgiliu Gheorghe – conferința despre pornografie

Here is the Music Player. You need to installl flash player to show this cool thing!

Efectele MassMedia

Erotismul, pornografia -efectele asupra vieții umane

Here is the Music Player. You need to installl flash player to show this cool thing!

Pornografia

„Pornografia îl făcea pe soţul meu să aibă tot felul de „aventuri sexuale", deşi nu s-a dus niciodată cu o altă femeie: dar acele aventuri ale minţii pe mine mă făceau să mă simt înşelată, tot atât de mult pe cât m-aş fi simţit dacă ar fi avut o aventură trupească cu cineva în mod real. (Femeie în vârstă de 39 de ani, măritată de 14 ani)"

Se poate dilata timpul? Experimentul care îți poate schimba viața

humanVorbim despre timpul acesta pe care-l trăim noi şi pentru care am intrat în disperare. Acum este luni, acum este duminică, acum este paştele, acum este revelionul şi toate vin şi se duc într-un iureş fantastic. Ba unii dintre noi, ne-am trezit bătrâni şi nu înţelegem când s-a dus aşa de repede viaţa! Probabil că sunteţi interesaţi de o metodă de dilatare a timpului, astfel încât să trăim mai mult şi să nu mai avem sentimentul scurgerii cu viteza ameţitoare a acestui duşman a tot ceea ce este viu. Până când şi pe copii i-am auzit zicând că timpul e prea scurt şi nu mai au timp nici să se joace. Există oare vreo metodă?

Vă propun un test. Dacă-l treceţi, veţi înţelege unde se află cheia problemei. Vă întrebaţi de unde ştiu? O să vă povestesc altă dată. Am să împart subiectul în câteva lecţii practice. Azi vă propun testul naşterii şi al morţii:

Testul începe imediat ce aţi deschis ochii mâine dimineaţă.

Imaginaţi-vă că ziua de mâine este singură zi pe care o trăiţi.

previewFaceţi abstracţie că aţi mai avut în trecut şi alte zile şi că în viitor e posibil să mai trăiţi încă nu se ştie câte. Deci mâine este singură zi pe care o aveţi la dispoziţie să o trăiţi. Dar chiar trebuie să o luaţi în serios. Poimâine nu va mai fi. Mâine seară, când veţi pune capul pe pernă, totul s-a terminat. Pare ciudat, dar aceasta este de fapt viaţa noastră.

Viaţa noastră este ziua pe care-o trăim.

Am să mă explic în următoarea lecţie, dar deocamdată faceţi testul! Eu l-am făcut! Dacă reuşeşti să înţelegi că azi este viaţa ta, vei înţelege ceva fabulos. Trebuie să conştientizezi în permanenţă acest lucru. Oră de oră, secundă de secundă. Ideea că la noapte vei muri să-ţi intre ca un cui în conştiinţă. Comentăm după test.

Senzaţia de timp scurs foarte repede este dată de faptul că trăim în realitate foarte puţin. Pentru a înţelege de ce trăim foarte puţin şi mai ales de ce trăim din ce în ce mai puţin, trebuie să învăţăm să trăim. Putem să ne lungim viaţa?

Vom vedea în cele ce urmează.

 

Experimentul cu ziua trăită. Prima parte

Pare o contradicţie. Acest comportament care pare mai degrabă preventiv, adică ceva ce ţine de instinctul de conservare, aceste eforturi de pregătire şi de împroprietărire, par a avea rolul aducerii noastre într-o postură de comfort. Şi tocmai acestea sunt momeală. Păcăleală. Determinarea să fugi din prezent. Dorinţa de a evada din propria viaţă pentru a pregăti ceva ce va să vină şi care e chiar posibil să nu mai vină. Şi chiar dacă ar veni, cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, vom constata că la momentul acela din viitor, nu ne vom opri şi ne vom gândi la viitorul următor.

Am o învăţătură!

Nu pot să o precizez de unde-mi vine. Poate din experienţă, sau din altă parte. Până la urmă contează prea puţin.

Desigur că toţi trebuie să avem un plan de viitor şi trebuie să urmăm un scenariu bine stabilit. Ideal este să urmăm planul divin, dar despre asta cu altă ocazie.

Ştii cât timp îţi ia această treabă?

– O oră maxim două-trei, dar restul e un timp pe care de regulă nu-l utilizăm în favoarea vieţii. Nu-l trăim. Dar hai să nu trecem aşa repede peste acest timp care ne pregăteşte viitorul. Cum să stau numai două maxim trei ore când am atâtea treburi?

– Simplu. Te gândeşti la ce trebuie să faci în ziua respectivă şi te rogi în acea oră ca Dumnezeu să-ţi lumineze mintea. Îţi aşezi problemele pe o listă şi alea sunt. Pare o stupizenie. Nu-ţi rămâne decât să experimentezi, dar în ora aceea trebuie să ai contactul cu sursa (vorbesc pentru iniţiaţi).

Vei constata că nu-ţi va lua mai mult timp de două ore ca să le pui în practică. Cu tot cu studiu cu învăţarea de limbi străine, astronomie, matematici etc. Restul trăieşte omule. Trăieşte-ţi viaţa!

 

Experimentul cu ziua trăită. Partea a doua.

Oricum dacă te duci la serviciu, în cele 8 ore de lucru acţiunile efective de lucru nu depăşesc în marea majoritate a cazurilor două ore. Restul sunt timpi intermediari, aşteptări de confirmări sau de mesaje decizionale, deplasări de la un birou la altul, conversaţii pe lângă subiect, cafele ceaiuri, gânduri paralele în timp ce stăm cu ochii pe vreo hârtie oarecare, privitul pe fereastră, rezemat în lopată etc,. Impresia generală este de 8 ore de lucru.

Deci statistic, tot ce facem efectiv pentru asigurarea existenţei şi a asigurării unui nivel de pregătire care să ne facă apţi pentru viitor, nu durează mai mult de două ore cumulate pe zi. Desigur că sunt şi excepţii. Deci din 24 de ore, vreo două trei ore, nu avem încotro, facem ceva să ne pregătim pentru viitor. Când ne va veni factura la telefon, trebuie să fim pregătiţi. Să avem finanţele necesare, deşi nu ne va face nici o plăcere gestul în sine, dar asta e situaţia de moment. Nu avem cum să scăpăm de acest efort, numai ca noi extindem această preocupare şi la restul momentelor. Ne facem planuri cum să facem să ne cumpărăm o maşină pe care ne-o dorim. Adică dacă ne-o dorim, înseamnă că nu o avem şi suferim, inconştient dar suferim. Vecinul şi-a construit o casă nouă. Casa visurilor. Apar gândurile. Dacă ne iese cutare sau cutare lucru, vom putea şi noi să facem ca el. Copilul nostru la anul termină liceul. Trebuie să-i facem majoratul şi să-l înscriem la facultate. Nu avem banii necesari. Ne tot gândim şi ne perpelim, cum să facem. Intrăm chiar şi în orele de somn. Ne trezim că visăm această frustrare şi încercăm să găsim soluţii somnambulice. Am văzut aseară la mall o pereche de pantofi care mi-au plăcut foarte mult. Ce bine m-aş simţi în ei dacă o să-mi cumpăr. Au multă personalitate şi eu mă voi simţi apreciată. Când?

– În viitor, evident după ce voi lua salariu. Acum nu! Nu fac decât să sufăr că nu-i am.

Suntem la facultate. Suntem în anul unu, doi, trei etc. Câte gânduri despre ce ispravă vom face când oamenii ni se vor adresa cu domnule sau doamna doctor. Ce bine va fi! Dar până atunci, trebuie să merg la nesuferitele alea de examene, care sunt acum în prezent şi de care vreau să scap cât mai repede.

bigstock-Unhappy-teenage-girl-has-a-bor-Sunt la serviciu. Sunt contabil, sau asistent, sau lucrez la hingheri. Mai am două ore până se termină programul. Două ore groaznice. Abia aştept să se termine să mă duc acasă şi să mănânc. Dacă s-ar putea să dau un delete la aceste două ore, să le elimin pur şi simplu. Ce fac acum nu-mi oferă satisfacţii. Numai viitorul poate să mă consoleze. Ajungem câteodată la performanţa absurdă să încercăm o oarecare satisfacţie pentru ceea ce urmează să avem, la gândul de cât de bine ne vom simţi atunci în viitorul acela probabil şi să nu ne dorim prezentul, adică să nu ne dorim să trăim. Când spui: Eu trăiesc, te referi la prezent. Trebuie să faci lucrul acesta acum în prezent, nu poţi trăi acum cu gândul la viitor. Este o defazare parazită, care nu poate să meargă. Funcţionezi ca un hibrid spiritual. Nici cal, nici măgar.

Poţi răspunde că nu poţi să fi indiferent la problema copilului tău care nu are bani de majorat. Desigur că ai dreptate. Aşa ne este felul. Dacă nu era copilul, se găsea altceva să ai acelaşi nivel de stres. Oricum problema se poate rezolva în cele două trei ore de munca efectivă şi planificare.

De fapt de ce nu vrem să trăim?

 

Experimentul cu ziua trăită. Partea a treia.

Nu vrem să trăim, pentru că nu ştim să trăim. E ca şi cum am încerca să simţim gustul unei prăjituri citind reţetă de preparare. De fapt noi nu prea am trăit niciodată, sau poate numai în copilărie când vedeam cum înverzeşte iarba alergând pe văile însorite şi pline de flori şi ascultând cu maximă satisfacţie poveştile spuse de bunica. Acum totul este amintire. E ceva ireal ce nu ţine de existenţa noastră. O existenţă sufocată şi izgonită din prezent, într-un viitor probabil, care să ne aducă confortul visat.

road-towards-beauty-of-natureAi plecat vreodată la serviciu şi pe drum şi ai văzut cât de frumoşi sunt arborii de pe marginea drumului? Cum s-a luminat dintr-o dată cerul după o ploaie scurtă de vară? Ai simţit aerul proaspăt, ozonat, aburii aceia care se degaja din asfalt pe deasupra unor ochiuri de apă care mai băltesc încă şi care reflectă albastrul cerului aşa că într-o oglindă? Ai simţit tu bucuria întâlnirii cu un prieten sau cu o cunoştinţă oarecare? Ştii tu că viaţa lui este la fel de importantă ca şi a ta şi ca ambii formaţi trupul lui Hristos?

– Nu! Am privit gropile din asfalt şi m-am enervat din cauza ploii. M-am gândit că am numai ghinioane şi am să întârzii la serviciu unde nu ştiu cum o să mai răspund întrebărilor puse de şef. Am încercat să-mi formulez un discurs plin de explicaţii pe care urmează să-l dau şi am mărit viteza. Între timp am trecut pe lângă vecinul de la scara de visa vis. M-am făcut că nu-l văd. E cea mai plictisitoare persoană. Debitează numai inepţii. Dacă s-ar putea să ajung mai repede, să sar peste acest drum peste acest timp care mă stresează. Şi chiar dacă timpul ar fi suficient şi nu aş avea problema cu întârziatul, tot m-aş gândi că ăştia de la primărie, nu-şi fac de loc treaba şi mi-aş face planuri cum să fac ca la viitoarele alegeri să-I tai pe toţi de pe listă şi să le scriu ceva de dulce pe buletinul de vot. Adică aş face orice să sar din prezent. De fapt din propria existenţă, pentru un viitor mai bun.

În fine, nu sunt chiar de factura asta. Nu sunt aşa de cârcotaş. Mă aflu pe acelaşi drum după aceiaşi ploaie de vară şi mă grăbesc să ajung acasă unde am de citit o carte extrem de interesantă, sau am de văzut un film, sau am de gând să studiez adevărurile absolute ale lui Dumnezeu. Mă fascinează reperele biblice. Şi în fond ce e rău? Că doar aceste lucruri sunt extrem de importante, dar dacă analizăm puţin situaţia, constatam că de fapt suntem atraşi de întâmplări care nu fac parte din viaţa noastră (în cazul cititului şi vizionatului de filme) sau căutam ceva ce a fost în trecut pentru a căpăta o înţelepciune viitoare, în cazul frământărilor intelectuale. Şi repet lucrurile nu sunt interzise, nu sunt rele sunt chiar bune. Dar am acest obicei, mai tot timpul când de fapt ar fi suficiente cele două trei ore de care am vorbit.

Fun.-blogExistă o adevărată denigrare a expresiei trăieşte-ţi clipa. Se referă la acei oameni care vor să se distreze cu orice chip în special încălcând orice principiu moral. De fapt unii aşa cred, că numai lucrurile imorale, interzise, curvășăreală, beţiile etc sunt adevăratele surse ale realizării satisfacţiei personale. Şi trebuie să-i înţelegem din moment ce au fost îndoctrinaţi de televiziuni cu aceste percepte.

Nu la ei mă refer şi nici la acest mod de a-ţi trăi clipa. Nu! Mă refer la adevărata trăire, la adevărata fericire care nu exista decât în limitele moralei lui Dumnezeu. Până la urmă dacă am face o statistică am constata că de fapt noi ne trăim viaţa în proporţie de 1%.

DESIGUR CĂ ACEST 1% SE SCURGE FOARTE REPEDE.

 

Ziua trăită prima lecţie practică

 

Considerăm că experimentul făcut anterior, cu ultima zi de viaţă, a fost o lecţie pregătitoare.

Procedează în această zi experimentală altfel:

Cele trei ore de care am vorbit trebuiesc sacrificate. Acesta este preţul pe care trebuie să-l plătim “evoluţiei”

Ţine cont de lecţia pregătitoare. Gândeşte-te ca că ai la dispoziţie decât o singură zi. Ziua aceasta. Fixează-ţi bine această idee în cap. Nu vei reuşi din prima, dar dacă insişti într-o zi s-ar putea să reuşeşti.

Scoate-ţi din cap gândurile legate de viitor. Gata cu viitorul. El nu mai există. Este o himeră. Planuri de viitor, strategii, aranjamente, în special gânduri legate de viitor trebuie să ţi le anihilezi total. Oricum în privinţa viitorului ţi-ai făcut partea cu vârf şi îndesat în cele trei ore zilnice despre care am vorbit. Dacă reuşeşti să faci acest lucru elimină toate evadările din propria viaţă, cititul, vizionatul de filme. Acestea sunt activităţi bune, dar încearcă să le înghesui în cele trei ore “sacrificate”. Este destul de greu dar pentru această zi experimentală, încearcă.

Lonely-Man-RexDacă reuşeşti, te vei trezi în faţa unui neant.

Un neant curios: Propria-ţi viaţă.

Dar hai să analizăm mai în amănunt în ce ar consta o astfel de zi experiment.
Am să mă refer numai la principii. Azi vorbim de relaţia cu semenii.
Stai de vorbă cu soția sau cu copilul, sau cu un membru oarecare al familiei, timp în care ai televizorul deschis. Nu poți trece cu vederea ce se întâmplă acolo. Poate sunt știri sau ceva interesant. Te ajută să-ţi umpli timpul. De fapt fugi inconștient din scenă. Din când în când socializezi cu persoana pe care o ai în preajmă. De fapt evadezi pentru fracțiuni de timp din propria-ţi viață. De data aceasta în această zi închide televizorul. Te vei trezi în faţa unei persoane cu care chiar trebuie să comunici. Nu uita persoana cu care comunici e la fel de importantă ca și tine. Sunt o mulțime de lucruri pe care nu le ști despre ea și e ca și cum nu știi despre tine. Întreab-o ce face ce gândește ce-şi dorește, spune-i că o apreciezi. Și gândeşte-te că e pentru ultima oară când ai posibilitatea să stați de vorbă. E ultima zi din viața ta. Vei fi surprins cât de multe aveţi să vă spuneți.
Sau te întâlnești cu o cunoștință pe stradă. Nu uita e ultima ta zi. Nu rata momentul. Sacrifică din timpul tău aşa-zis preţios și stai de vorbă cu el. Transmite-i măcar un gând bun cu care să plece în eternitate. Omul acesta care poate nu are vreo valoare după părerea ta, este egal în faţa lui Dumnezeu cu tine și are o fărâmă de Dumnezeu în el. Nu fi nepăsător. Fiecare din noi suntem templul lui Dumnezeu într-o măsură mai mare sau mai mică. Nu închide aceasta minusculă uşiţă prin care se vede Dumnezeu. În general nu uita că atunci când ești în prezenţa cuiva nu uita porunca obsesivă: “Iubiți-vă unii pe alţii!”
RELAȚIA CU SEMENII ÎŢI DEZVOLTA RELAȚIA CU DUMNEZEU! Peste tot în viaţa ta sunt oameni, întâlneşti pretutindeni oameni. Te duci în parc cu nepoţelul, te întâlneşti cu oameni, te duci la supermarket să-ţi faci cumpărăturile, te întâlneşti cu oameni, mergi cu mijloacele de transport în comun, în jurul tău sunt o mulţime de oameni. Evident că nu poţi intra în comunicare cu toţi, dar în general nu ne prea înghesuim să relaţionăm. Nu ne cunoaştem şi nu ne băgăm în seamă. Fiecare avem propriile noastre probleme. Nu ne interesează de ceilalţi pentru că ei fac parte din prezentul nostru. Mai degrabă rămânem în gândurile noastre legate de ce vom face când vom ajunge acasă, ce ne vom cumpăra de la mall sau cum am reuşit să mă descurc ieri în cutare situaţie. Refuzăm să ne integrăm în prezent, nu ne pasionează prezentul. De fapt viaţa ca mărime fiziologică dacă ne-am putea exprima astfel, este o entitate care există acum, aici, în acest instantaneitate din care noi încercăm să evadăm.

Repet deci aceiaşi idee aproape obsesiv: nu ne implicăm în prezentul care urmează să dispară iremediabil.

Nu conştientizam că nu ne vom mai întâlni cu aceste coordonate de timp niciodată.

Ne preocupă ce urmează sau ce a fost. Pare greu de acceptat la prima vedere, dar dacă analizezi profund situaţia, constaţi că lucrurile aşa stau, iar eu nu fac decât să repet acelaşi lucru în diverse feluri până când se va înţelege acest adevăr tulburător: Nu ştim să ne trăim viaţa şi facem eforturi ca într-un viitor oarecare să reuşim. Să fim mulţumiţi. Să ne încânte ce avem şi ce vedem în jurul nostru. Acesta este motivul pentru care nu ne permitem să “pierdem timpul” cu vecinul plictisitor de la care nu auzi nimic atractiv, nu comunici cu vecinul de compartiment deşi eşti într-o călătorie de trei ore. Preferi să gândeşti la ce vei face când vei coborî din tren. Nu stai de vorba decât zece minute cu propriul fiu, pentru că ai alte treburi, deși el se afla lângă tine, în aceeaşi încăpere, la trei metri distanţă.

Relaţia cu semenii este o treabă care nu se poate desfăşura decât în prezent. Nu poţi comunica cu ei în trecut sau în viitor. Nu suntem comunicativi pentru că nu existăm în prezent. În acest prezent în care se afla şi ei.

Iată deci primul exerciţiu în cadrul experimentului: Relaţionează cu semeni care sunt în preajma ta. Obligatoriu făcând acest lucru, trăieşti în prezent. Deci trăieşti. Şi ce e şi mai interesant e ca toate momentele trăite şi cumulate îţi lungesc viaţa. Dilată timpul.

 

Articol preluat de aici https://realitateaobscura.wordpress.com/ , autorul fiind Marian Teletin

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>