Reflecțiile meleFeaturing Top 6/10 of Reflecțiile mele citește Citat favoritExistă pentru noi un lucru mai bun în care să ne angajăm decât în controlul omului de către om. Medicul ar trebui să educe poporul să-şi întoarcă privirile de la omenesc la dumnezeiesc. În loc să-i înveţe pe cei bolnavi să depindă de fiinţele umane pentru vindecarea sufletului şi trupului, el ar trebui să-i îndrume către Acela care-i poate mântui în chip desăvârşit pe toţi cei ce vin la El. El, care a făcut mintea omului, ştie care este nevoia minţii. Numai Dumnezeu este Acela care poate tămădui. PornografiaAm constatat şi faptul că mulţi dintre pacienţii mei cei mai inteligenţi par să fie şi cei mai vulnerabili la aceste lucruri - probabil pentru că au dezvoltată capacitatea imaginativă, care creşte intensitatea experienţei şi îi expune mai mult la condiţionarea spre dependenţă. Deşi orice bărbat este vulnerabil la astfel de lucruri, din experienţa mea, avocaţii, contabilii şi cei care lucrează în domeniul media par să fie cei mai expuşi la aceste dependenţe.
|
Omul conştient ştie că nu poate să fie nimic fără Dumnezeu ¨Dumnezeu l-a făcut pe om ca să aibă un singur stăpân: pe El. Iar el să stăpânească toată lumea. Când se rupe de Dumnezeu, el a pierdut şi stăpânirea. Acum nu mai stăpâneşte el, ci este stăpânit de toate. Porunca lui Dumnezeu este chiar puterea lui Dumnezeu. Când vrem să împlinim porunca, în lupta cu patima, tocmai prin asta primim putere. Dar noi, fiind îndreptaţi spre obiectiv (să nu fac păcatul), nu mai observăm ce se întâmplă în noi. Dacă omul contemplă această putere cu care împlineşte porunca, atunci cunoaşte cum lucrează puterea lui Dumnezeu. Lupta aceasta durează numai până ce se mută atenţia de pe ce doream, pe ce face Domnul.
¤ Slăbiciunea firii nu este “materia păcatului” (pentru că atunci nu am mai fi liberi), ci prilej de alegere a păcatului care “bate la uşă”, ca urmare a libertăţii de a alege să nu facă binele. Dar noi avem nevoie să fim conştienţi cât de slabi suntem, ca să putem spune “Doamne ajută-mă!” Neputinţa se transformă în putere dacă se deschide puterii lui Dumnezeu. Cât timp nu ne dăm seama că suntem neputincioşi noi trăim inconştient, ca dobitoacele. Omul conştient ştie că nu poate să fie nimic fără Dumnezeu. Conştientizarea aceasta mă face dezmărginit. Cu cât îmi voi cunoaşte mai mult neputinţa, cu atât mă dechid mai mult către El şi pot mai mult cu El.
¤ Orice am fi făcut, Dumnezeu ne iubeşte. Doar că iubirea Lui nu înseamnă să fim aplaudaţi pentru păcat.
¤ Dumnezeu îl invită pe om să se întoarcă la credinţă în orice punct al căderii s-ar afla.¨ (maica Siluana Vlad)
|
CitateEl, care a luat firea umană asupra Sa, ştie ce înseamnă compasiunea faţă de suferinţele omenirii. Nu numai că Hristos cunoaşte fiecare suflet, nevoile personale şi încercările acelui suflet, dar ştie şi toate împrejurările care frământă şi nedumeresc spiritul. Mâna Sa este întinsă cu o gingăşie plină de milă către fiecare copil suferind al Său. Cei care suferă cel mai mult primesc cea mai adâncă compasiune şi milă din partea Sa. El este mişcat de înţelegerea neputinţelor noastre şi doreşte ca noi să lăsăm nedumeririle şi necazurile noastre la picioarele Sale şi să le părăsim acolo. {DV 249.3} Do You Believe? (2015) subtitrat
|
Leave a Reply