Dumnezeu vrea sã-i aducã pe oameni într-o legãturã directã cu El Însusi. În toate procedeele pe care le foloseste cu fiintele omenesti, Domnul recunoaste principiul responsabilitãtii personale. El cautã sã încurajeze un simtãmânt de dependentã personalã si sã imprime nevoia cãlãuzirii personale. Doreste sã aducã umanul în strânsã legãturã cu divinul, pentru ca oamenii sã poatã fi preschimbati dupã asemãnarea Sa. Satana lucreazã pentru a zãdãrnici acest scop. El cautã sã încurajeze dependenta de oameni. Când mintile sunt întoarse de la Dumnezeu, ispititorul le poate aduce sub stãpânirea lui. El poate controla firea omeneascã.

„îmi era teamă ca nu cumva să-l pierd. Am început prin a încerca să concurez cu imaginile pornografice, prin a fi o jucărie sexuală. Apoi, după un timp, am început să simt că nu mai vreau să am relaţii sexuale cu el: simţeam că trebuia, dar nu mai puteam, îmi lipsea dorinţa. (Femeie în vârstă de 27 de ani, măritată de 3 ani).

Pentru aceia care doresc să-şi recâştige sau să-şi păstreze sănătatea, există o lecţie în cuvintele din textul biblic care spune: „Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.” (Efeseni 5, 18.) Nu prin senzaţii tari sau uitarea produsă de stimulenţi nefireşti sau nesănătoşi, nu prin îngăduirea poftelor sau pasiunilor inferioare se va găsi adevărata vindecare sau înviorare pentru corp sau suflet. Printre cei bolnavi, se găsesc mulţi care sunt fără Dumnezeu şi fără nădejde. Ei suferă de pe urma dorinţelor neîmplinite, pasiunilor desfrânate şi a condamnării venite din partea propriilor lor conştiinţe; ei îşi pierd echilibrul în viaţa aceasta şi nu au nici o speranţă în viaţa viitoare. Cei care îngrijesc de bolnavi să nu spere că îi vor ajuta pe aceşti pacienţi îngăduindu-le plăceri frivole, emoţionante. Acestea au fost blestemul vieţii lor. Sufletul însetat şi înfometat va continua să înseteze şi să flămânzească atâta vreme cât caută să găsească satisfacţie în aceste lucruri. Cei care beau din izvorul plăcerii egoiste sunt amăgiţi. Ei confundă râsetele cu tăria, iar când euforia încetează, inspiraţia lor ia sfârşit şi ei rămân pradă nemulţumirii şi disperării. {DV 246.2}