Un clip care pune în contrast două concepții esențiale dar fundamental distincte despre Dumnezeul Universului. Pe de o parte, dl Edi Constantinescu ce oferă imaginea unui Dumnezeu neimplicat în natură, absent din viața oamenilor, care evident, nu răspunde și nici măcar nu aude rugăciunile – pe de altă parte concepția opusă, susținută de dl Marian Teletin, care îl arată de Dumnezeu ca fiind imanent în natură, un Dumnezeu care aude și ascultă rugăciunile. Dacă
Ani buni din viaţa am fugit de singurătate, de acele clipe doar cu mine. Ori de câte ori se iveau ocazii de a sta singură, căutam repede pe cineva sau ceva să-mi ţină companie… Prezenţa mea nu era de ajuns. O căutam pe a altcuiva. Chemam mereu pe cineva să mă însoţească, să acopere ceva ce lipsea în mine, să umple un gol. Nu ştiam că acel cineva era atât de aproape şi-l căutam în
Noi intrăm în această lume cu un handicap. Credem că aici este Paradisul sau așa ni-l închipuim. Cu toții ne-am dori ca niciodată să nu ne doară nimic și ne comportăm ca și când totul ar trebui să meargă pe roate, că trăim deja în Cer. Dar noi am omis un “DAT”…
1. Suntem păcătoși, ne naștem cu “valiza de distrugere în noi” 2.Omul pleacă de la zero/tabula rasa.. și trebuie să achiziționeze lucruri care nu
TV-ul şi computerul – medicamentul fals pentru durerea omului… Virgiliu Gheorghe, cel care a analizat acest fenomen, spune :”în timpul vizionării cortexul trece în stare alfa, iar partea stângă a creierului, “zona integrativă, intra într-un fel de aşteptare”, soţii Emery afirma că vizionarea TV este un fel de somnambulism conştient. “Partea dreaptă a creierului, care se ocupă de procesele cognitive – imagini din vise, fantezie, intuiţie – continuă să primească imaginile de la televizor.
Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. (Filipeni 4, 6.) {DV 247.3}
Ne aflăm într-o lume a suferinţei. Dificultăţile, încercările şi întristarea ne aşteaptă pretutindeni, de-a lungul drumului către căminul ceresc. Dar există mulţi care fac poverile vieţii de două ori mai grele, anticipând mereu necazurile. Dacă se confruntă cu nenorociri sau dezamăgiri, ei cred că totul merge către dezastru, că soarta lor este cea mai nenorocită, că vor ajunge sigur la ruină. Astfel, ei îşi atrag nefericirea asupra lor şi aruncă o umbră pretutindeni în jur. Viaţa însăşi devine o povară pentru ei. Dar nu trebuie să fie aşa. Se cere preţul unui efort hotărât pentru a schimba făgaşul gândirii lor. Însă schimbarea poate fi făcută. Fericirea lor, atât cea din viaţa aceasta, cât şi cea din viaţa viitoare, depinde de concentrarea minţii lor asupra lucrurilor optimiste. Să-şi întoarcă privirile de la imaginea întunecată — care este imaginară — către binefacerile pe care Dumnezeu le-a presărat pe cărarea lor şi, dincolo de acestea, către cele nevăzute şi veşnice. {DV 247.4}
ultimele comentarii