Cuvinte de suflet

Here is the Music Player. You need to installl flash player to show this cool thing!

Reflecțiile mele

Featuring Top 6/11 of Reflecțiile mele

citește

Orlando di Lasso

Here is the Music Player. You need to installl flash player to show this cool thing!

Citat favorit

Nu este scopul lui Dumnezeu acela ca vreo fiintã omeneascã sã-si lase mintea si vointa sub stãpânirea altui om, devenind un instrument pasiv în mâinile sale. Nimeni nu trebuie sã-si dizolve individualitatea în aceea a altuia. Nu trebuie sã priveascã la nici o fãpturã umanã ca fiind izvorul sãu de vindecare. Dependenta sa trebuie sã fie fatã de Dumnezeu. În demnitatea bãrbãtiei pe care i-a dat-o Dumnezeu, trebuie sã fie controlat de Însusi Dumnezeu, si nu de vreo inteligentã umanã.

Înregistrările mele

Vlad Ardeiaș

Conferinta 'Pornografia

Virgiliu Gheorghe – conferința despre pornografie

Here is the Music Player. You need to installl flash player to show this cool thing!

Efectele MassMedia

Erotismul, pornografia -efectele asupra vieții umane

Here is the Music Player. You need to installl flash player to show this cool thing!

Pornografia

Nici pentru adulţi lucrurile nu stau prea bine din punctul de vedere al discernământului. Aceasta pentru că mesajul pornografic are capacitatea de a ocoli neocortexul, adică gândirea, acţionând direct asupra creierului emoţional. Astfel că excitaţia sexuală va fi stimulată înainte ca neocortexul să poată răspunde raţional, dând semnalul de retragere, de evitare a acestui inamic de ordin neuropsihologic.

Care este misiunea, identitatea noastră?

Omul este o ființă mult mai fragilă decât crede el însuși, mult mai vulnerabilă, mai ușor de indus în eroare. Dar tocmai încrederea lui în sine îl face să nu fie conștient de cât de mult s-a abătut deja de la calea cea dreaptă.

În numele cui lucrăm, trăim? Nu avem decât două mari posibilități. În numele nostru sau al lui Isus Christos.

Lucrarea, misiunea ne-o dăm noi înșine? Sau ne-o dă Stăpânul nostru, Christos?

Nu suntem noi chemați să-i fim ucenici, martori?

Ce vrea EL să promovăm înaintea lumii? În ce spirit? Care sunt roadele lucrării noastre? “După roadele lor îi veți cunoaște”    Cum este și va fi răul nimicit? Luptând împotriva lui după mintea și în puterea noastră?

Haosul și bâjbâiala actuală din sânul creștinătății arată că fiecare trăiește și acționează după capul lui și nu avem legătura Duhului cu Cel care este Capul. Prin urmare, s-a creat un vid, un gol al identității care nu poate rămâne așa pentru că omul a fost făcut să lupte pentru o cauză. Numai că, neînțelegându-și identitatea, neînțelegând că “despărțit de Christos nu poate face nimic”, vidul acesta a fost umplut de cauze false.

Lipsa cunoașterii și acceptării Cauzei lui Christos, ne-a făcut să înghițim fără discernământ tot felul de “misiuni” care se perindă prin fața noastră, tot felul de “războaie” de purtat cu dușmani reali sau imaginari, de obicei bieți oameni, care sunt și ei la rândul lor simple marionete, victime ale diavolului. Prin fața noastră s-au perindat crizele ecologice, economice, politice, chiar religioase, dânduni-se impresia că ieșind în stradă, auto-victimizându-ne, postând pe internet sau în fața ambasadelor vom schimba ceva. Și dacă să zicem că am stopat o lucrare rea, în alte părți se dezvoltă ale tentacule și fațete ale răului.

Răul continuă să avanseze cu repeziciune dar (aproape) nimeni nu se întreabă dacă direcția noastră este cea corectă.

Cine mai caută schimbările profunde din inima sa mai întâi, o lucrare serioasă de cercetare de sine și de consacrare când o lucrare superficială se vinde pe piață foarte bine.. Azi, pentru a-ți demonstra ție și altora că ești bun creștin, e suficient să dai like-uri să te solidarizezi sau chiar să ieși în stradă.. Câteva ceasuri de stat pe internet și postat veninul din tine sau puțină mișcare pe afară, timp în care, aceeași fire rece, netransformată iese la iveală…iar după câteva ceasuri revii la stilul tău de viață, cu plăcerile tale, cu preocupările tale, continuând de fapt să trădezi cauza Sa.. Uităm că El ne cere inima noastră cu totul sau nimic..

Așa zisa ta lucrare împotriva răului? Te costă ceva? Te costă ceea ce Christos ți-a cerut? Adică însăți viața ta? Tânărului bogat i-a cerut să vândă tot… Crezi că ție îți cere mai puțin?

Cred că lumea s-a săturat de creștinismul anemic, lipsit de putere, de viața lui Christos.

Unde sunt cei care au schimbat lumea prin Dumnezeu în secolele trecute? Cei care mai întâi stăteau de vorbă cu Creatorul lor și apoi cu oamenii? Ai stat precum Luther în rugăciune cu orele pe zi sau nopți de veghere pentru a fi pregătit să învingi cu adevărat? Care sunt dușmanii noștri cu care trebuie să luptăm?

Strălucește fața ta de slava lui Isus astfel încât lumea necredincioasă să poată avea mărturia de netăgăduit a existenței Lui dar și puterea Sa fantastică de atracție? Sau oamenii văd aceeași neîmplinire, nerezolvare, neîmpăcare, tulburare cu care ei sunt atât de familiari?

Ce a vrut să spună Mântuitorul prin “Voi sunteți sare a pământului”.. “Lumină a lumii” ?

Care sunt metodele lumii și care sunt metodele lui Dumnezeu de a învinge, de a lumina în întuneric, de a elibera pe cei captivi?

Cum are loc pregătirea unui popor pentru venirea Domnului? Cum se va împodobi mireasa pentru Mirele ei?

Sunt adevărații urmași ai lui Christos oameni panicați, speriați, care protestează, apelează la orice mijloc pentru atingerea obiectivelor lor?

 Cum se va aduce slavă lui Dumnezeu dacă El este împiedicat să lucreze?

Prin a cărui putere faceți voi aceste lucruri?  “Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oștirilor! Zaharia 4

Cum trebuie priviți păcătoșii? sau cei care nu gândesc ca noi? Îi demonizăm, îi tratăm cu ostilitate, privim instituțiile statului de parcă nu ar fi tot oameni pentru care a murit Christos, potențiali candidați ai Împărăției, chiar dacă acum sunt inconștienți?

Suntem stăpâniți și noi de același spirit  „Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie? 

Ca și ucenicii, credem că avem susținere în Biblie (și ei făceau apel la Ilie), totuși Mântuitorul i-a certat şi le-a zis: „Nu ştiţi ai Cărui Duh sunteţi? Că Fiul Omului n’a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască“.

Cum arată adevăratele victorii ale credinței? Privind în istoria creștinătății, la mișcările de reînviorare și redeșteptare…care a fost secretul lor?

Avem noi o inimă zdrobită? Am căzut noi pe Stânca (Christos) ca să fim zdrobiți? Am murit noi față de eul nostru, am fost îngropați precum bobul de grâu ca să putem învia la o nouă viață împreună cu El?

Asistăm așadar la falimentul total al tot ceea ce este omenesc. Christos se va ridica ca să apere onoarea Sa și își va face lucrarea Sa cu acei puțini care înțeleg odată pentru totdeauna că El trebuie sa crească, iar eu sa ma micșorez” (Ioan 3,30)

Suntem străini de Christos, și în starea aceasta, nu avem Viață, nu ne putem găsi liniștea, adevărata împlinire și rost pe lumea aceasta. Unii aleg să plece cu totul, iar alții, care râmân, îmbracă o formă a religiozității, fiind plin de învățături, de cuvinte, de slove, dar .. fără Christos. El nu domnește în sufletele lor reci și întunecate, Soarele ceresc nu luminează și nu încălzește..Nu cunosc calea păcii, calea vindecării interioare și atunci.. “din prisosul inimii lor vorbesc”.. Ceea ce este în sufletul lor aceea vor lăsa la suprafață.. Vor predica păcatul în loc să-L manifeste pe Christos.

Lumea are disperată nevoie de El..

Doamne ai milă de noi și trezește-ne la realitate! Tu ești Calea, Adevarul si Viața. Amin.

 

 

1 Ioan cap 5

 

16. Dacă vede cineva pe fratele sau săvârșind un păcat care nu duce la moarte, sa se roage; si Dumnezeu ii va da viata, pentru cei ce n-au săvârșit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic sa se roage pentru păcatul acela.

17. Orice nelegiuire este păcat; dar este un păcat care nu duce la moarte.

18. Știm ca oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzește, și cel rău nu se atinge de el.

19. Știm ca suntem din Dumnezeu si ca toată lumea zace în cel rău.

 

 

Extras din cartea “Trimfători pe genunchi”

Munca spirituală este o activitate extenuantă. De aceea oamenii se feresc de ea. Rugăciunea, adevărata rugăciune, cere un preţ, mare: o concentrare serioasă şi un timp lung în care carnea şi sângele nu-şi găsesc nici o plăcere. Puţini oameni au o constituţie suficient de tare încât să plătească un preţ atât de mare când o lucrare superficială se vinde pe piaţă la fel de bine. Ne putem obişnui în aşa măsură cu o rugăciune sărăcăcioasă încât ajunge să ni se pară normală cel puţin păstrează o formă decentă şi linişteşte conştiinţa – dar în realitate ea este narcoticul cel mai ucigător! Ne putem scurta rugăciunile fără să ne dăm seama de pericol până când nu ni se surpă temeliile. Rugăciunea făcută în grabă duce la o credinţă mică, iar convingerile slabe duc la o pietate îndoielnică. A fi puţin cu Dumnezeu înseamnă a face puţin pentru Dumnezeu. Scurtarea timpului de rugăciune face ca întreaga viaţă religioasă să fie găunoasă, măruntă, sărăcăcioasă şi neglijentă.
Este nevoie de timp pentru ca Fiinţa lui Dumnezeu să se reverse din plin în duhul nostru. Dar scurtarea timpului de părtășie cu El închide canalul prin care primim din plinătatea Sa. Avem nevoie de timp petrecut împreună cu Dumnezeu într-o părtăşie tainică dacă vrem ca Fiinţa Lui să Se reverse într-o mai mare măsură în fiinţa noastră. Timpul scurt si graba tulbură imaginea Lui.
Henry Martyn deplânge faptul că lipsa lecturii devoționale în odăiţă şi a rugăciunii în timpul pregătirii necontenite a predicilor a produs multă înstrăinare între sufletul său și Dumnezeu. El a considerat că dedicase prea mult timp serviciilor publice şi prea puţin comuniunii personale cu Dumnezeu. Aşa a dobândit ferma convingere că trebuia să-şi rezerve mai mult timp pentru post şi rugăciune solemnă. Iată ce a scris ulterior: „Azi dimineaţă am fost ajutat să mă rog timp de două ore…“
Capacitatea noastră de a sta cu Dumnezeu în odăiţă este măsura capacităţii noastre de a sta cu Dumnezeu în afara ei… Un timp prelungit petrecut în odăiţă înseamnă pentru noi învăţătură şi biruinţă. In timpul părtăşiei cu Dumnezeu învăţăm taine spirituale şi cele mai mari victorii sunt adesea rezultatul marilor aşteptări – când toate cuvintele şi planurile s-au epuizat; iar aşteptarea, în tăcere şi cu răbdare, câştigă cununa. Domnul Isus Christos întreabă răspicat şi mustrător „şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El?“
(E. M. Bounds)

„Inimile cele mai împovărate sunt dispuse să se roage cel mai puţin.” (William Watson)

Care a fost secretul succesului tău extraordinar din India? a fost întrebată nu de mult o tânără misionară, frumoasă și delicată, care fusese folosită de Dumnezeu în modul cel minunat printre indienii din tribul Telegu.
Răspunsul ei este vrednic de ținut minte de fiecare dintre cei care trudesc pentru înaintarea împărăției lui Cristos, fie acasă, fie departe de casă. Cu modestie, dar într-un mod care i-a impresionat pe toţi cei care au auzit-o, ea a răspuns:
„N-am lăsat niciodată ca îndatoririle mele de misionară, oricât de multe şi grele ar fi fost, să-mi răpească timpul dedicat devoţiunii şi comuniunii personale cu Cristos prin rugăciune şi citirea Cuvântului Său. Am descoperit că este mai bine să-mi limitez timpul de masă şi somn decât să scurtez timpul consacrat comuniunii cu Dumnezeu în singurătate. Dacă vreun hindus bolnav venea să mă vadă în timp ce mă rugam, nu mă ocupam de el decât după ce îmi terminam programul meu devoțional obişnuit, şi am constatat că întotdeauna eram capabilă să stabilesc corect diagnosticul şi să prescriu cu multă pricepere medicamentele necesare. Procedând astfel, n-am dat greș niciodată.”
Iată nişte cuvinte la care merită să reflectăm cu toții. În aceste zile pline de activitate, este atâta forfotă și agitație, iar noi părem extrem de ocupaţi în mijlocul atâtor îndatoriri care ne copleşesc. De aceea, nu putem spune că exagerăm apărând interesele sufletului nostru şi că alocăm prea mult timp retragerii din lume pentru a fi singuri în comuniune cu Acela care este sursa puterii noastre.
Preocupări sterile

„Şi când robul tău făcea câte ceva încoace şi încolo, omul s-a făcut nevăzut“ (1 Regi 20.40).
„Nu ştiaţi că trebuie să fiu în Casa (slujba, în versiunea englezeasca King James) Tatălui Meu?“ (Luca 2.49).

Însăşi natura muncii slujitorului lui Dumnezeu – omul care îşi ia în propriile sale mâini controlul asupra timpului său şi sarcina programării vieţii lui – impune o responsabilitate specifică. Dacă îşi iroseşte timpul lenevind, dacă-şi pierde vremea în lecturi fără rost de prin ziare şi reviste în acele ore preţioase ale dimineţii care ar trebui păstrate cu grijă pentru studierea Cuvântului lui Dumnezeu, dacă atunci când vine duminica el oferă adunării sale nişte predici slabe, gândite puţin – prin toate acestea, el îşi lezează loialitatea faţă de Isus Cristos, își dezonorează chemarea şi face dovada unei condamnabile lipse de sensibilitate faţă de adâncile nevoi spirituale ale celor pe care Marele Păstor i-a încredinţat în grija sa. El n-a auzit niciodată strigătul mut al turmei lui flămânde:
„O, înviorează-ne în călătoria noastră prin pustiul acesta!” Este păstorul plătit căruia nu-i pasă de oi.

Să ne ferim de activismul profesional care nu este altceva decât lene mascată! Nenorocirea este că am putea reuşi să ne înşelăm singuri. Programul zilnic ne este foarte încărcat. Întâlniri, discuţii, interviuri, comitete, toate se îngrămădesc pe agenda noastră care ne dă dureri de cap. Suntem târâţi încoace şi încolo şi luaţi de vârtejul mecanismului faptelor bune. Ne facem totul tuturor. Lene? Cuvântul acesta, protestăm noi, nu există în vocabularul nostru. Nu suntem noi cufundaţi în munca noastră din zori şi până-n noapte? Nu este evident că ne petrecem zilele sub presiunea puternică a unei vieţi trepidante? Însă, Dumnezeu, care cercetează inima, ştie cât din efortul nostru exterior nu este decât o raţionalizare a moliciunii noastre latente. Ce rost are toată încărcătura aceasta ieftină de fapte bune şi mecanisme religioase, dacă lipseşte concentrarea intensă asupra mesajului care poate scuti ochii oamenilor de lacrimi şi picioarele de cădere, şi poate izbăvi sufletele de la moarte – lupta cu Dumnezeu în singurătate la Peniel fără de care nu vine nici o binecuvântare? (James S. Stewart)

„Fereşte-te de sterilitatea unei vieţi aglomerate!” (Autor necunoscut)

„Una din metodele actuale ale lui Satan, a spus regretatul G. Campbell Morgan, este să înfiinţeze atâtea organizaţii încât membrii Bisericii să nu mai aibă timp pentru părtăşia cu Dumnezeu. Biserica a devenit atât de ocupată, că nu poţi trece pe lângă ea fără să auzi uruitul şi scârţâitul roţilor sale. Ori de câte ori Biserica ajunge atât de încărcată cu lucrarea ei încât nu mai are timp de părtăşie cu Dumnezeu, lumea o privește, o ajută cu bazarurile ei, oprind-o de la întrunirile de rugăciune. Oh,de ne-ar întoarce Dumnezeu înapoi la părtăşia cu El ! Oh, de ne-am face timp să stăm la picioarele Lui!”
“Îmi amintesc, spune J. N. Nisbet că am citit o carte intitulată “Regretele unui om pe patul morții” al cărei erou principal era un om foarte bun şi evlavios, devotat trup și suflet slujirii lui Dumnezeu, şi, cu toate acestea iată ce a spus el:
«Dacă ar fi să mă întorc în viaţă, i-aș acorda rugăciunii fără să mă mai încred în mine însumi ci în ajutorul lui Dumnezeu, mult mai mult timp decât până acum. M-aş bizui pe efectele ei mult mai mult decât pe eforturile mele care, oricât de mult ni s-ar cere să nu ne neglijăm niciodată îndatoririle, nu au totuşi putere decât în măsura în care sunt însufleţite prin rugăciune. M-aş strădui în mod deosebit să obţin, în rugăciunile mele, acel foc al Duhului Sfânt care nu poate fi învăţat într-o singură zi, ci este rodul unei ucenicii îndelungate şi deseori dureroase. Oh, prieteni (a adăugat el, ridicându-se energic din patul lui de boală) nu pierdeţi această şansă, ci profitaţi de ea! Cultivaţi obiceiul rugăciunii stăruitoare! Aduceţi în rugăciune, împreuna cu râvna, un simţ al ordinii şi apelaţi la metode care fac să-i crească puterea, aşa cum se întâmplă şi în celelalte domenii în care omul cooperează cu Dumnezeu.»
Preocupat, nu prea ocupat

„Dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt şi ajunge neroditor“ (Matei 13.22)
„Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia“ (Luca 21.34).

Ah, cât de puţini oameni găsesc timp pentru rugăciune! Avem timp pentru orice: să dormim şi sa mâncăm, să citim ziare şi romane, să vizităm prieteni. Avem timp pentru orice sub soare, dar nu avem timp pentru rugăciune, lucrul cel mai important dintre toate, esenţialul.
Gândiți-vă la Susanah Wesley care, cu toate că era mamă a 19 copii, îşi făcea timp să se închidă în camera ei pentru o oră întreagă în fiecare zi, singură cu Dumnezeu. Prieteni, problema nu este să găsim timp, ci să ne facem timp, şi dacă vrem, putem. (Oswald Smith)

Christos a fost marele nostru exemplu atunci când părăsea mulţimile pentru a sta de vorbă cu Tatăl Său.
G. H. Lang spunea: „Observaţi ce spune evanghelistul: «Iar El Se ducea în locuri pustii, (nu într-un loc pustiu) şi Se ruga». Aceasta aşează acţiunea Sa într-un puternic contrast cu presiunea mulțimilor care se îmbulzeau în jurul Lui; ele Îi cereau cu mult zgomot să fie vindecate, dar în clipele acelea, El le-a refuzat. Pluralul folosit aici “locuri pustii” arată că Domnul S-a retras în mai multe ocazii. Felul în care descrie Luca situaţia arată că n-a fost vorba de un caz izolat, acest lucru reprezenta o practică permanentă“
“Trebuie să fi existat motive presante pentru a neglija astfel de ocazii pe care El însuși le crease; era nevoie de o tărie de caracter ieșită din comun pentru a proceda în felul acesta. Nu este lucru ușor să fii unul din cei care Îl imită cu adevărat pe Isus, un ucenic fără teamă”
În activitatea medicilor misionari, se întâmpla deseori ca o operaţie reuşită sau un tratament cu rezultate bune să atragă mulţimi de oameni la dispensar sau la spital. Câţi doctori au fost destul de înţelepţi sau destul de hotărâţi pentru a se retrage din scenă pentru câteva zile, ca să se roage împreună? Numai pentru a se ruga? Este atât de uşor să ne gândim că acum este șansa noastră, că vântul nu ne va fi totdeauna prielnic ca acum, că trebuie să lucrăm cât timp mai este ziuă şi o ţinem aşa, până când ni se epuizează forţele, sau chiar ajungem să ne prăbuşim. Ba uneori s-a întâmplat ca nişte lucrători devotaţi să apuce pe un drum greşit, sau chiar s-o ia pe o cale opusă voii lui Christos, extinzându-și proprietățile și mărindu-și poverile, cu toate că nu puteau conta pe mai multe ajutoare…
“Iar El se ducea în locuri pustii și se ruga”. Christos știa că numai Dumnezeu are energii inepuizabile.
Antidotul unei activităţi neîntrerupte

„Aşteaptă înaintea Domnului! Fii curajos si El îţi va îmbărbăta inima; aşteaptă, zic, înaintea Domnului!“ (Psalmul 27.14, versiunea King James).
„Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce îl aşteaptă“ (Isaia 30.18, vers. engl. King James).

O activitate prea intensă i-a privat pe mulţi oameni de spiritualitatea profundă şi i-a făcut să trăiască la limita dintre neprihănire şi fărădelege. Le-a furat dulceaţa dragostei creştine, în vreme ce dragostea lor conjugală a ars până a ajuns un tăciune fumegând.
Apeluri, întruniri, conferinţe, şedinţe de comitet, pe lângă şirul nesfârşit de îndatoriri – toate acestea au răpit din inimile multor predicatori dulceaţa rugăciunii şi au făcut ca Biblia să devină plictisitoare şi tot mai puţin interesantă. Farmecul slujbei s-a dus, iar bucuria câştigării sufletelor se află îngropată în praful activităţilor prezente.
Trăim într-o vreme când viteza, producţia, realizările şi creaţia reprezintă etalonul după care sunt judecaţi toţi oamenii. Totuşi acestea sunt nişte standarde false. Dumnezeul cel veşnic este interesat să crească o pădure de stejari, nu să umple cu ciuperci grădina din spatele casei. Pe El îl interesează caracterul mai mult decât producţia şi pretinde calitate în defavoarea cantităţii. Sfinţenia se capătă prin ceasuri lungi de meditaţie asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Trebuie să petrecem un anumit timp împreună cu Cel Veşnic dacă vrem să-I cunoaştem secretele. Aşteaptă înaintea Domnului şi continuă să-I priveşti Faţa, dacă vrei să devii ca El…
Marea preocupare a lui Satan este să ne îndepărteze de comuniunea cu Dumnezeu. Activitatea ne absoarbe atenţia, iar Eul îl împinge pe Cristos de pe tronul inimii. Este mai uşor să petreci două ore studiind cifre, planuri, cărţi de ştiinţă, de filozofie, decât să aştepţi în tăcere şi în dezbrăcare de sine înaintea Domnului. Slujitorii lui Dumnezeu cu învăţături sănătoase, devotați, activi, trebuie să lase deoparte multe „lucruri“ şi să aprindă din nou flacăra sfântă din inima lor. Nu fi atât de ocupat cu conducerea unui program încât să nu mai ai timp să stai înaintea lui Cristos. (Oliver G. Wilson)

Ah, dă deoparte lucrul mult
Ce-ar pune rugii halta!
Decât o viață de tumult.
Mai bine las-o baltă!
De-ai făce-un lucru cât de bun:
Cu zel, cu-nţelepciune,
Tu n-ai cunună-n cer: iţi spun.
De nu-i prin rugăciune.
(Autor necunoscut)
Riscurile omului ocupat

„ M-au pus păzitoare la vii. Dar via mea n-am păzit-o“ (Cântarea Cântărilor 1.6, vers. engl- King James).
„în mijlocul belşugului, va fi în nevoie”(Iov 20.22).

Lumea este atât de mare, încât mă poate stăpâni dar nu mă poate umple. Chiar în culmea fericirii pe care mi-o da ea, inima mea va fi tot tristă, cum spune Biblia. „In mijlociii belşugului, va fi în nevoie” (T. Watson)
Trebuie să ne facem timp pentru a sta în părtăşie cu Dumnezeu. în timpul activităţilor sale, sufletul slăbeşte. Dean Vaughan spunea: „Activitatea neîntreruptă a unor creştini este mormântul vieţii lor spirituale“. (Thomas Cook)
„Munca nu este hrană pentru suflet, după cum nu este nici pentru corp. În mijlocul nenumăratelor sale preocupări, sufletul se usucă, iar activităţile lui vor dovedi cu timpul acest lucru. Motivaţia vieţii noastre trebuie să se găsească în Isus Christos, nu în succes, în faimă sau în laude“.
Dacă vom încerca să trăim având ca scop oricare dintre lucrurile de mai sus, va trebui să facem această dureroasă mărturisire. „M-au pus păzitor la vii, dar via mea n-am păzit-o”
“Scopul celor spuse aici este de a indica pericolele care pândesc activitatea creştină excesivă. Primul pericol este acela de a consuma fără a pune la loc, de a mări numărul activităților și de a scurta timpul de caldă părtăşie cu Dumnezeu.
Nu putem fi o binecuvântare pentru alţii fără Harul Său și dacă harul nu ne este împrospătat în permanență, printr-o părtășie intimă cu Cerul, atunci slujirea noastră va ajunge ceva asemănător faptelor moarte, iar mesajul nostru își va pierde acel răsunet care-i dovedește originea divină.
În ţara Galilor există un munte frumos numit Plinlimmon. Milenii la rând el a băut din fiecare nor ce se așezu pe fruntea sa, până când a devenit el însuși un uriaș rezervor de apă și din el izvorăsc astăzi cinci râuri. Dacă ne adăpăm din Cel Nevăzut și Veșnic, din noi vor curge râuri de binecuvântare, fertilizând și bucurând totul în jurul nostru. Dar, dacă nu păstrăm legătura cu Cerul, vom fi vinovaţi de un act de batjocură prin faptul ca ducem un vas gol la gura unui om însetat. (J. Gregory Mantie)
Donald Gee, evanghelist şi director foarte ocupat al unui Colegiu Biblic, s-a pomenit, la un moment dat, imobilizat şi a trebuit sa stea timp de zece săptămâni într-un salon de spital. Aceasta linişte forțată a dat naştere celui mai potrivit sfat adresat lucrătorilor Evangheliei din acele vremuri mult prea agitate, sfat pe care îl redăm mai jos:
„Să ne plângem că trăim într-o vreme de continuă grabă a ajuns un lucru banal. Problema noastră nu este munca, ci graba, viteza lipsa momentelor de respiraţie, iureşul şi viaţa agitată în general. Totul ne tentează: unde înainte mergeam pe jos, acum luăm maşina; unde înainte călătoream cu vaporul, acum luăm avionul; unde scriam scrisori, acum telefonăm; citim reviste de modă şi reclame în locul cărţilor bune; îi putem privi şi asculta pe alţii, pe micul ecran, discutând o anumită problemă în loc să ne aşezăm cu câţiva prieteni şi să avem o conversaţie folositoare.
Predicatorii noştri „de succes” sunt cei a căror agendă este stabilită pentru trei sau patru ani înainte. Evanghelistul la modă se deplasează de la o campanie evanghelistică la alta, după o agendă foarte încărcată şi bine păzit de un manager. Este greu să nu fim prinşi în această plasă, noi peştii mai mici. Iar rezultatele sunt nenumărate boli psihice de care se plâng foarte mulţi oameni, boli care afectează atât trupul cât şi sufletul. între timp, producătorii de medicamente câştigă enorm din vânzarea de tranchilizante, iar numărul pacienţilor din spitalele psihiatrice cunoaşte o creştere alarmantă…
Sunt convins că există un loc pentru a asculta în duh vocea lui Dumnezeu. Dacă un astfel de loc nu există, atunci expresia minunată a Bibliei referitoare la aşteptarea Domnului nu mai are sens. Această aşteptare implică tăcere, ambele fiind ceva foarte dificil pentru oamenii prinşi într-o neîntreruptă activitate chiar şi în viaţa religioasă.“

Şcoala tăcerii

„ V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine“ (Ioan 16,33)
„Privește liniștit minunile lui Dumnezeu” (Iov 37,14)
„Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.- Eu Stăpânesc pe pământ“ (Psalmul 46,10).

„ Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu!“ Această afirmaţie clară este o parte a Evangheliei, pentru o vreme de activitate intensă. Contrastul dintre Evanghelia aceasta şi evanghelia lumii – dacă un cuvânt atât de sfânt (Evanghelie) poate fi folosit pentru a indica filozofia lumii – este izbitor. Iată ce spune lumea: „Fii harnic, şi vei cunoaşte prosperitatea“. „Fii sârguincios, şi vei cunoaşte secretele şi înţelepciunea lumii“. „Fii activ, și te vei bucura de viaţă“. „Fii energic, şi vei cunoaşte plăcerea de a stăpâni“.
Însă, Dumnezeu spune: „Stai liniştit, şi să știi că Eu sunt Dumnezeu“. Dacă există vreun lucru de care se tem foarte mult oamenii a căror inimă nu este curată, acesta este nevoia de a cugeta în tăcere. Oamenii se angajează în tot felul de activităţi pentru a-și adormi conştiinţa şi pentru a-şi şterge amintirile. Își stimulează simţurile epuizate pentru a se implica în noi eforturi, ca nu cumva să fie siliţi să-şi cerceteze căile înaintea lui Dumnezeu.(Stuart Holden)
Robert E.Lyons a observat că “omului modern îi este teamă de liniște. Suntem influențați de radio și televiziune, unde fiecare minut trebuie umplut cu ceva: cuvinte sau imagini. Suntem stimulați de filozofia să fim într-o continuă mișcare: activitate, activitate și iar activitate. Toate acestea tind să ne facă să ne pierdem profunzimea. Viaţa unu om se poate adânci extrem de mult prin intermediul perioadelor de liniște, folosite pentru îndeletniciri constructive ca meditaţia şi rugăciunea. Marile personalităţi au rezervat o buna parte din viaţa lor unor asemenea momente de linişte”.
Oliver G. Wilson, editor timp de mai mulţi ani al periodicului Wesleyan Methodist, relatează o experienţă interesantă din viaţa sa: „De o vreme încoace, după modesta şi limitata mea părere, lucrurile nu mergeau cum ar fi trebuit. Situaţia din jur mă stresa şi problemele cu care mă confruntam mi se păreau imposibil de rezolvat. Afacerile nu mergeau potrivit planurilor mele. Aveam sentimentul că fusesem îngenuncheat şi noaptea mă frământam în aşternut fără să-mi găsesc liniştea. Tensiuni, frustrări, situaţii imposibile, dezamăgiri din partea prietenilor apropiaţi — toate acestea mă afectaseră din plin. La sfârşitul zilei următoare, când noaptea se lăsase și natura adormise, mi-a venit în minte această porţiune dintr-un Psalm învățat cu mult timp în urma: «Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu» A venit spre mine cu o asemenea forţă accentuând fiecare cuvânt aşa cum nici un om n-ar fi putut să o facă, încât pur şi simplu m-a lăsat mut. Un cântec udat cu lacrimi răsuna în inima mea: «Stai liniştit şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu »
Foarte multe dintre tulburările și îngrijorările noastre izvorăsc din vorbăriile noastre fără rost, din activitatea noastră neîntreruptă, din faptul că ne sprijinim pe propria noastră înțelepciune. Dacă religia nu ne schimbă avem un sentiment de vinovăție. Noi vrem progres, dar în spatele progresului trebuie să fie pace. Nu ai nevoie de o fanfară pentru a-L aprecia pe Dumnezeu. Când înţelegi mila Lui, harul Lui, prezenţa Lui, eşti copleşit“

 

 

 

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>